De ziua Înălţării ,, Elegie pentru monahul erou Iorgu Cosma''

Elegie  pentru  monahul erou Iorgu Cosma

Moto:  ,,Să taci dacă te-ntreabă morţii/  mi-a zis /  cum am ajuns să  le plâng în oase’’  (Nicoleta Morar – Să taci dacă te-ntreabă morţii)                                                                                                                         Să scrii despre  un erou  aproape necunoscut e ca şi cum a-i scrie despre un personaj.  Ce mai este  omul decedat?  Mai este el fiinţa care a fost?  Nu e doar  un personaj istoric ,  o amintire, o urmă de spirit, o poveste care începe cu …  a fost odată ?  A fost odată…   un monah erou,  o  pildă vie  pentru eroii de la Plevna. A fost!  Căci odată trecută  urgia războiului, oamenii aceea viteji, soldaţii şi monahii  care s-au jertfit  pentru  independenţa României,   scriind   o cronică eroică în istoria ţării, acum  nu mai există.                                                                                                                                                                    Nu mai există pentru autorităţi, fiindcă au treburi mai importante decât ,,uscând o lacrimă…’’,  ca Dumitru Negoiţă, care face demersuri peste demersuri , în scopul construirii   unui  mic  monument  monahului erou Iorgu Cosma.   Participant,   ca voluntar,   la Războiul  de independenţă de la 1877 , Iorgu Cosma   s-a destins prin dăruire  sufletească  şi spirituală   pentru soldaţii   unităţii pe care a însoţit-o  în  luptele  cu turcii.  Dintotdeauna  clerul român  a însoţit armatele domnitorilor  în războaiele de apărare.  Istoria a confirmat acest ataşament  al monahilor faţă de  armata ţării.         

                              Dar acum autorităţile  noastre  au  treburi mai importante! Să  trăiască. Să trăiască bine! Căci  aşa le-a  urat lor  conducătorul: ,,Să trăiţi bine!”  Şi ei trăiesc  bine.  Când   un poet  vine să-i  deranjeze cu morţii lui, fi ei  şi eroi naţionali ai Războiului de independenţă, atunci se supără. Asemenea  solicitări    îi deranjează de la tihna  şi odihna lor, de la traiul lor bun.                                                                             

            Cine a fost acest monah şi de ce un  poet  buzoian se încăpăţânează  să-i aducă osemintele la locul natal  şi să-i ridice un monument, nu e treaba lor, e doar  nebunia unui poet. ,,Lasă lumea aşa, n-o mai influenţa cu … A fost odată!’’  Treaba lor e să trăiască bine,  fără probleme de ,,moral[u]itate.’’           Iorgu  Cosma , un tânăr din satul Ruşavăţ , comuna Vipereşti,  ajuns călugăr la  mănăstirea Ciolanu-Buzău, alături  de alte sute de călugări  şi  călugăriţe, a răspuns chemării la arme şi s-a încadrat în ,,corpul sanitar’’ spre a servi tânăra armată română,  creată doar cu  zece ani în urmă  de  domnitorul Alexandru Ioan Cuza , armată  renăscută  după două veacuri de ,, slăbiciune şi înjosire naţională’’.    Chemat de convingerea datoriei faţă de patrie,  Iorgu Cosma  a plecat la luptă cu crucea şi drapelul,  două simboluri sacre,  care au ţinut permanent , ridicat,  moralul  românilor în  faţa marilor primejdii.  A fost mereu alături de ostaşi pe care i-a  încurajat, i-a oblojit sau le-a rostit  ultima  moliftă dinaintea morţii,  în toate luptele de la Plevna, Vidin, Smârdan, Nicopole, Griviţa si Rahova, locuri  de  fapte, menţionate pe crucea de mănăstirea Ciolanu Buzău , după ce i-au fost  aduse moaştele de la   mănăstirea Cernica.          

             Cucerirea redutelor a fost  o luptă cu adevărat eroică – cruzimea turcilor nedezmințindu-se .   Traşi cu căngile, ostaşi  români  erau măcelăriţi cu topoarele, ori prinşi în ambuscade, ca ,,roşiorul Halcu Gheorghe din Găgeni-Buzău[care] ia în lance un derviş şi este împuns în pântec cu  de doi infanterişti, care-l saltă din şa şi-l măcelăresc la rădăcinile porumbilor.’’(Radu Theodoru – Cronica eroică 1877-1878 , roman document, Ed. Albatros, p. 168)                                                                    

         Dintotdeauna românii au avut  două  mari  repere morale -  credinţa  ortodoxă  şi încrederea în armată. Crucea şi drapelul ţării pe care le-a purtat  monahul Iorgu Cosma.  Scriitorul Radu Theodoru,  în    elaboratul  său roman document,  Cronica eroică, 1887-1878 , vorbeşte despre aşa numitul ,,geniu războinic’’ al românilor.                                                       Au românii  acest ,,geniu  războinic’’ de care vorbeşte Radu Theodoru?  De bună seamă că  geniu războinic   s-a  implementat  în gena  românească în decursul istoriei românilor de la daco –geţi  până  în zilele noastre ,  în   interminabile confruntări armate cu agresorii  -   romani,    popoare migratoare , huni,   turcii,  ruşi sau  germani.                                                                                                                            

Dar cine mai citeşte cronică  eroică, astăzi când obsesia a devenit a  trăi bine?  Cine se mai gândeşte la eroii de  pe valea  Plevnei, numită şi   ,,Valea lacrimilor’’? Cui îi mai pasă de  eroismul monahului Iorgu Cosma? El a   devenit o pagină îngălbenită de vreme, o filă ruptă din calendar,  o poveste postată  pe internet: ,, A fost odată… un erou naţional. ’’                                                           

La ce le mai trebuie copiilor, pentru educaţie,  exemple morale cu eroi uitaţi,  când etnobotanicele îi pun pe  picior de război cu părinţii  şi, în nebunia lor euforică, vor  să-i ucidă cu gantere şi drujbe, fiindcă se opun degradării lor fizice, morale, psihice şi spirituale?                                                                       

La toate demersurile poetului Dumitru  Negoiţă, uşile autorităţile  s-au închis, s-au ferecat. Alţii,  mai perfizii, de la direcţia de cultură  i-au oferit  promisiuni  pentru sfântul aşteaptă –   o  speranţă fără speranţă.                                                                                                                                                      

Radu Theodoru constată aceeaşi indolenţă a autorităţilor comuniste ca şi a celor  din  originala noastră democraţie. El susţine, la fel ca Dumitru Negoiţă,   ca monumentele războiului de independenţă  trebuie   să fie amplasate  în  şcolile de la sate,   ,, acolo unde cel mai viu ar  trebuie să se păstreze  memoria românilor’’ (ibid.pp.265-266),  date în grija directorilor de şcoală. E o logică elementară,  dar de unde atâta  logică la autorităţi noastre?                                                                                                   

Traiul (ne)bun, cu mici, bere, manele şi erotism ne ucide  spiritul.  Degradarea morală începe de la  lipsa de  educaţie morală , de credinţă şi dragoste de neam a copiilor.  ,,Nimic de pierdut, nimic de câştigat, afirmă sceptic poeta târgovişteancă, Nicoleta Morar  -    din această  ruletă rusească a perindărilor aleatorii printr-un hai-hui cu câteva mii de ani istorie’’.                                                        

Trăim  o epocă cu  ,, adevăruri ciobite’’, iar   ,, amintirile plăpânde  tranşează pereţii de lut  şi însuşi cugetul moare , cuvintele se întorc înaintea erei lor să şteargă zâmbetele înflorite în altare. Tămâia lucind cu ochi de pisică miroase a sulf.’’ (Nicoleta Morar – Nepalpabil 06).  Când nu mai  credem în trecut , satana ne face semne amicale  din viitor. ,,Uitarea  e în fond - o trădare’’ , spunea Iosif Constantin Drăgan.                                                                                                                                     

Refuzul autorităţilor  de a ridica monumentul e o  trădare, o trădare  faţă de trecut, faţă de jertfa ostaşilor căzuţi pe redutele de la Plevna , o trădare faţă de străbuni.  Dar cui mai pasă astăzi de efectele nefaste ale trădării, când  trădarea e jocul  politic cel mai  uzitat? Nouă nu ne mai rămâne decât tânguirea elegiacă.

          Construirea monumentul monahului erou Iorgu Cosma  va trebui să aştepte …, poate  până  la  a doua venire al lui Isus. Până atunci,  poetul  Dumitru Negoiţă ,, uscând o lacrimă’’   (di)speră alergând  pe la autorităţi,   în  dorinţa   revigorării  morale a satului natal, prin  ridicarea unui   monument în  amintirea   monahului erou Iorgu Cosma  şi   promovarea  valorilor  cultural-morale,  ale  credinţei  şi  ale dragostei de ţară.  Şi prin  exemplul lui,   implicit   revigorarea morală a  satului românesc contemporan . Dar când  societate  românească  se complace în  mizeria morală, devenită o normă  morală de sine stătătoare,  cine mai are curajul să adopte  aceste valori?  Vasile Anton - Iaşi