Video: Creatura

  Când am citit,  prima oară, cartea lui Ioan Petru Culianu - Eros și magie, 1484 , am rămas uimit de concretizarea în  viitor a ceea ce  unii  savanți își imaginau cu secole  în urmă. Oare creăm  noi înșine  realitatea viitoare? Este posibil  ca gândirea imaginară   virtuală   să se concretizeze și să se  materializeze  în viitor?  În fond,  toată  existența -   lumea noastră biologică este o  creația a lumii virtuale, existentă  într-o ortoinformație (Mihai Drăgănescu) , respectiv  pentru lumea biologică  o lume virtuală existentă  în     spermatozoid și ovul. O lume virtuală   proiectată  în viitor  ca o realitate încarnată.

        Și gândirea  umană , la fel ca genomul, generează realități viitoare, pe care, datorită vieții  noastre scurte,  nu le mai întâlnim sau uităm  că noi înșine cândva am dorit  și am gândit obsesiv ceva  și dintr-odată  ceea ce am gândit  și am dorit  s-a  materializat, dar nu așa cum am vrea, ci în moduri surprinzătoare  pentru noi.

              Este posibil ca viitorul  să fie în  noi înșine, dar ca niște Casandre să nu credem în  propriile noastre  dorințe   imaginare!  Și totuși ceea ce și-a  imaginat  un savant  cu  mai bine de  cinci  secolele  avea să se petreacă aievea în secolul XX. Am putea afirma că gândirea imaginară  virtuală  construiește  o realitate viitoare. Chestiunea nu se petrece numai la nivel individual,  național, continental  ci  și chiar global. Nu, nu e vorba aici de   filozofii oculte, de ghicitul în cărțile de tarot  sau  în stele; e vorba de gândire imaginară.

                Să fie gândirea purtătoarea unei energii ce se concretizează  în realități viitoare? Atunci viitorul omenirii este sumbru,  căci noi,  prin gândirea imaginară,  generăm realități  viitoare.  Chestiunea aceasta, a  lumii virtuale ce se reproiectează  mereu în viitor,    mi-a   amintit de magnifica lucrarea a lui Ioan Petru Culianu  care redă ,,o predestinare medievală” ce avea să se împlinească în evenimentele secolului XX.

             Este oare o ,,întâmplare” că visul de stăpânire a lumii s-a născut în mintea unui  german în urmă cu patru sute de ani, în perioada reformei? Ce legătură ar putea fi între evul mediu şi marile conflagraţii ale secolului XX?

        Să-l lăsăm, dar, pe Ioan Petru Culianu să ne arate legătura istorică…,,Trăim încă într-un apendice secularizat al Reformei, ca să spunem aşa, şi, îndeaproape privind lucrurile, multe fenomene ale epocii noastre cărora nu le-am căutat niciodată o explicaţie istorică decurg din marile conflicte spirituale  şi politice  din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Ne-am obişnuit să considerăm cu totul normale progresele tehnologiei militare şi cursa înarmărilor.  Am fi cu atât mai surprinşi să descoperim  că ele sunt imputabile
veacului al XVII-lea, în primul rând unui personaj foarte celebru la vremea sa, dar căruia puţini îi mai ştiu  numele: chimistul Johann Rudolf Glauber.

           Profund afectat de evenimentele războiului de treizeci de ani (1618 – 1648) dintre Statele catolice şi Statele protestante, Glauber a ajuns la concluzia  - de natură religioasă  cât şi practică – după care nu există decât o singură  putere  capabilă să asigure ordinea şi pacea în  Europa: Germania.                          Pentru a atinge acest scop  trebuia ca Germania să fie declaratămonarhie mondială ; întru aceasta trebuia mai întâi ca ea să-şi stabilească supremaţia militară şi economică  asupra restului pământului, ceea ce n-ar fi putut face decât dezvoltându-şi o tehnologie militară mai avansată. […]  Soluţia-i strategică  este desigur mai interesantă şi ne oferă cheia spre a înţelege originea cursei înarmărilor.                                                                  Glauber preconizează folosirea armei chimice nu numai pentru garantarea supremaţiei militare, ci şi pentru a frâna înaintarea turcilor în Europa. Creează el însuşi o armă mai eficace decât praful de puşc , şi anume nişte tuburi cu presiune prin care se puteau pulveriza acizi asupra armatei duşmane şi, deopotrivă, grenade şi bombe cu acid care permit cucerirea fortificaţiilor adversarului. […] Glauber îşi dă seama că secretele  noilor arme vor sfârşi în mod fatal prin a fi cunoscute de adversari – fie de turci sau alţii.   De aceea, închipuie existenţa unui grup de savanţi - oameni dotaţi cu inteligenţă rapidă şi pătrunzătoare a căror singură sarcină
trebuie să fie dezvoltarea şi perfecţionarea armamentelor din ce în ce mai sofisticate.           Caracterul războiului se va schimba complet: el nu va mai fi câştigat de forţa brutală, ci de inteligenţa savanţilor:
Forţa va face loc artei, căci arta izbuteşte uneori să înfrângă forța.”


Previziunile lui Glauber erau menite a se dovedi exacte: nu numai că Germania încercă de mai multe ori, fără  succes, să obţină

monarhia lumii,
dar caracterul războiului modern se schimbă efectiv  într-atât, încât el nu se mai desfăşoară aproape deloc  pe teren, ci în laboratoarele marilor puteri.’’ .(Ioan Petru Culianu – Eros şi magie în Renaştere, 1484. Ed. Nemira , București, 1999,
p.288).

             În 1969, anul de apogeu a societății socialiste multilateral dezvoltate, apărea  la  Editura  pentru literatură, București,  romanul eseu  - Viața  și opiniile lui Zacharias Lichter  al lui Matei Călinescu.  Autorul  stătea cu sufletul prins  în pioneze de teama că cenzura comunistă îi va respinge  romanul.

         Cum a trecut această bizară  carte de cenzura  comunistă  e greu de închipuit. Dar poate că scriitorul Matei Călinescu, emigrat  ulterior în SUA,  a mizat pe ignoranța cenzorilor? Nu! A plasat personajul  în   lumea românească  interbelică.

             Totuși aprobarea, la vremea aceea, părea neverosimilă.  Matei Călinescu consideră că aprobarea  ducea inerent la o irelevanță a  subversiunii, căci era aprobată de un cenzor comunist și cum ar putea trece atât  de lesne de cenzura  draconică   o  carte subversivă?!

           Așadar, după judecata cenzorilor, comportamentul  și opiniile lui Zacharias  Lichter  erau  ca spusele unui nebun - nimeni nu  crede ce spune personajul din carte.  Zacharias  Lichter  le apărea  cenzorilor, probabil,    ca unul din acei  bufoni care puteau spune orice la curtea regilor;  toți  râdeau dar nimeni nu-i lua în serios.

       Matei Călinescu imaginează,  în ,,această  stranie cărticică”  cum o numește însăși autorul,  un   personaj, ca cel din imagine de mai sus, cu intenții clar subversive la adresa societății  comuniste.

         Zacharias Lichter  refuză categoric să  se  înscrie în  normele societății  socialiste  multilateral dezvoltate  statornicite – refuză să muncească.

              N. Steinhardt  îl menționează pe ZL  în Jurnalul fericirii  la testamentul politic, vorbind despre trei moduri de rezistență  împotriva comunismului: ,, Aceasta ar  fi modul respingerii  sistemului, prin scandal, prin autoamăgire, prin nesupunere, printr-o totală neparticipare la viața  normală în  comunism.” (MC – Prefață la ediția a treia).

           Dar erau oameni ai străzii -  boschetari -  în comunism? Imposibil! Miliția  veghea ca toată lumea să fie încadrată  în stup.  N-aveai de lucru?  Îți găseau imediat loco  sau te trimiteau la canal.  Dar nebunilor  sau celor ce simulau nebunia nu aveau ce le face. Erau mulți purtători de buletin cu dungă roșie pe vremea aceea.

           Autorul îl  descrie  pe Zacharias Lichter, astfel: ,, Bântuind de ani de zile, cu  silueta lui groasă  și strâmbă, străzile și parcurile orașului, atrăgând atenția  printr-un aspect mizer, de cerșetor zdrențăros, dar și o purtare insolită  și  parcă ostentativă, el a sfârșit prin a fi una din figurile familiare și pitorești  a căror  absență  mai îndelungată ar fi fără îndoială, remarcată și resimțită, poate, chiar cu o anumită nostalgie.” (Matei Călinescu  - Viața   și opiniile  lui  Zacharias Lichter(Portret), Ed. Polirom , Iași , 1995,  p. 15).

             Când am citit această carte insolită  prin 1995, nu-mi închipuiam  că o  creatură  ca aceea imaginată de  scriitor ar putea  fi  văzută în realitate,  în carne și oase,  în zilele noastre.  Cartea m-a fascinat  atât prin personajul insolit, dar mai ales   prin    noua  viziune morală  propusă de autor  personajului său  -  aceea  a libertății depline  în care  omul  se eliberează  de  orice manifestare  a ,,spiritului posesiunii” .

             Cine  în zilele  noastre, când toată lumea crede că fericirea constă   în casă, mașină, piscină, vacanțe  de vis, iPhone, iPad, plasmă, vila la mare, bani, etc.,   ar renunța la toate acestea, ca personajul lui Matei  Călinescu, pentru libertatea absolută ?

       Cine ar avea acest iluzoriu curaj să-și suprime orice  dorinţă materială  şi să   rătăcească  ca Zacharias Lichter?   Personajul  lui  Matei Călinescu     descoperise adevărata condiție umană   - aceea a libertății totale –  libertatea   clovnului  sau a bufonului  ce își bate joc și râde mefistofelic de toată această   lăcomie umană.  Prin asta, Zacharias Lichter și-a depășit condiția umană, a devenit  superior oricărei   ființe sociale  -  un  mic  zeu ,,iluminat și ars de flacăra lui Dumnezeu”.

                Întâlnisem, după revoluție, mulți oameni ai străzii, bărbați   și femei,  alcoolici inveterați , inși cu  nevroze  trăind   drame  insolubile  numai de ei știute,   dar   niciodată nu am crezut că voi întâlni ,,creatura” lui Matei Călinescu   - revoltatul social  care își  râde   în sine  de lumea  hâdă. ,,Toți  oamenii sunt clovni!”  exclamă personajul lui Matei Călinescu. Noi râdem   de el, dar   adevăratul râs  numai în sinea lui se dezlănțuie.

             În  fața  unui  asemenea personaj  rămânem perplecși.  Ce  ființă  umană  s-ar putea apropia de omul maimuță? Dacă pe un animal  îl luăm în brațe  și-l  mângâiem ca pe un copil,  pentru   omul  acesta  simțim  un imens dezgust.     Nu putem suporta mizeria fizică  umană dar  pe   cea animală  o suportăm  fără a  dezgustați. Dar  mizeria morală?! Căci oricât de  spilcuiți   sunt aleșii noștri  mizeria  morală  iese la iveală  ca jegul .

              Dacă la extrema  de  jos găsim  mizeria  fizică,  la extrema de sus  vedem mizeria morală.  Cine este   mai de înțeles  și de iertat  - acest  personaj , ciudat care refuză socialul sau  politicianul  veros, care promite prin   sloganuri  -  să trăiți   bine și ne face să trăim  tot  mai  rău?!

            Zacharias Lichter  o  știa   din experiența de  cerșetor  ce javră ordinară  este omul   și o exprimă  în consecință: ,,Nimic nu poate fi mai dezgustător – spunea el  - decât gestul milei  făcut de jigodia cu chip omenesc, dar cu sufletul mai scârnav decât o unghie murdară.” (Matei Călinescu  -  Viața și opera  lui Zacharias Lichter, Ed. Polirom, Iași, 1995, p. 52).

            Am   crezut, după spusele autorului, că un asemenea  personaj doar   în societățile dictatoriale  cu lumile lor opresive , sordide și  întunecate   se pot  naște, dar   m-am convins că  un  Z.L. poate apărea  și în democrație  când   democrația  tinde să devină  fieful unei oligarhii -  ca  cea portocalie și nu mai există pentru  individ   nicio speranță.

            Refuzul  de a se  alinia  socialului   reflectă   la personajul  în cauză  un profund sentiment   mizantropic - el nu mai crede în om  și binefacerile creațiilor sale:    el s-a   întors la natura animală, trăiește inocența adamică  și   refuză   cu  osârdie   să mai mănânce   din  pomul otrăvit al cunoașterii binelui și răului. ,,Vara  îi plăcea să doarmă prin parcuri, fie pe iarbă, ascuns după vreun tufiș, fie, când era mai răcoare, pe câte o bancă. Când avea insomnii se urca într-un arbore  și sprijinit de o ramură  mai viguroasă,  medita sau se ruga”  (ibid. pp. 40-41) 

           Privesc  fascinat la  acest  bărbat! Pare a avea  o figură de intelectual,  nu  primitivă   sau   abrutizată  de alcool, ci mai degrabă inocentă.   Văzut  de aproape  omul pare a fi  încarnarea  lui Zacharias Lichter coborât  direct din cartea lui Matei Călinescu,  un rătăcit   în această lume  ca evreul rătăcitor -  o creatură   gândită   în urmă cu 40 de ani  și născută în zilele noastre.

          

         

Vasile Anton, Iași, 13mai 2012