Dan Lungu este un scriitor moldovean, molcom la vorbă, cu un umor hâtru și sănătos, născut la Botoșani în 1969 , profesor de sociologie la Universitate a „Al. I. Cuza” .
Și-a început cariera de scriitor cu o primă carte de proză scurtă, intitulată „Chetă la flegmă”, editată pe banii săi, fiind republicată apoi de Polirom în 2008, sub titlul „Proză cu amănuntul.”
Dan Lungu face sport când scrie și scrie când face sport. Glumesc! Când scrie Dan Lungu se plimbă prin cameră. Atunci îi vin ideile mai ușor. Din scris și-a făcut un destin căci, zice el„faptul de a fi scriitor, chiar dacă nu mi-a salvat viața, i-a dat sens, ceea ce este cam tot una.”
Dan Lungu scrie mult și citește mult, căci glumește el „dacă nu mai citesc pentru ce mai trăiesc?!”
Nu-i ușor pentru o femeie, copii, ori celor din jur să trăiască în preajma unui scriitor. O recunoaște și Dan Lungu, dar și eu care nu-s încă scriitor, căci în acele momente, spune el, „în primul rând trebuie să fiu singur, căci sunt atât de iritat, îmi caut ideile, îmi caut cuvintele şi nu sunt atunci deloc atent la cei din jurul meu.”
* * *
Ca să mă conformez dictonului publicitar de la televiziuni - „Pentru sănătatea dumneavoastră faceți în fiecare zi o jumătate de oră mișcare”, de când a început această campanie, fac și eu mișcare. Nu în fiecare zi, dar odată la două zile urc dealul Cetățuia pe jos, până sus la mănăstire.
De regulă, fac mișcarea seara să am poftă de somn, dar într-una din aceste zile m-am dus dimineața pe la zece. Am luat-o în marș forțat pe aleea din marginea pădurii Cetățuia spre cartierul Frumoasa (numele i se trage de la biserica Frumoasa). Fac precizarea asta spre a nu-l duce pe cititor, cumva, gândul spre ispita de a crede că numele se trage de la vreo frumoasă ieșeancă.
Pe la jumătatea drumului mă opresc doi bărbați din care unul tânăr, aproape imberb și celălalt în vârstă, ambii îmbrăcați elegant. Mă uit la ei, amândoi par a avea alură de intelectuali.
„Vă rog, o jumătate de minut!...”, zice cel tânăr în vreme ce scoate din buzunarul paltonului, un mic poster în care se vede un coș cu mere roșii apetisante, un coș cu dovleci într-un lan de maci roșii, iar la marginea o sfântă familie de mulatri, în fundal doi elani. M-am prins încă înainte de a scoate posterul că cei doi sunt pocăiți - adventiști. În interiorul posterului, în formă de broșură, scria despre cum în curând suferința va lua sfârșit. M-am oprit și politicos am acceptat darul lor.
„Vă rog, o jumătate de minut!...”, zice cel tânăr în vreme ce scoate din buzunarul paltonului, un mic poster în care se vede un coș cu mere roșii apetisante, un coș cu dovleci într-un lan de maci roșii, iar la marginea o sfântă familie de mulatri, în fundal doi elani. M-am prins încă înainte de a scoate posterul că cei doi sunt pocăiți - adventiști. În interiorul posterului, în formă de broșură, scria despre cum în curând suferința va lua sfârșit. M-am oprit și politicos am acceptat darul lor.
Îndesându-mi-l în buzunarul de la geacă, le-am zis, oarecum siderat de această coincidență: „Tocmai am citit cartea lui Dan Lungu - Cum să uiți o femeie, convins că toți pocăiții vor fi citit-o, la fel ca pe biblie, de vreme ce în cea mai mare parte autorul vorbește despre ei.
Cei doi se uită la mine ca la o poartă nouă. Văzând că romanul lui Dan Lungu - Cum să uiți femeie nu a avut niciun ecou în rândul lor, i-am salutat și am plecat să-mi fac mișcarea.
O fi coincidență zic eu în gând sau e Planul lui Dumnezeu cum spun ei, în speță Set pocăitul, profesorul de matematică, unul din personajele romanului lui Dan Lungu, căci după el, întâmplarea asta, cu certitudine, făcea parte din planul lui Dumnezeu, de parcă El nu are alte treburi, decât să facă planuri de întâlnire între oameni.
O fi coincidență zic eu în gând sau e Planul lui Dumnezeu cum spun ei, în speță Set pocăitul, profesorul de matematică, unul din personajele romanului lui Dan Lungu, căci după el, întâmplarea asta, cu certitudine, făcea parte din planul lui Dumnezeu, de parcă El nu are alte treburi, decât să facă planuri de întâlnire între oameni.
Nu mă dau în vânt după preoții ortodocși care slujesc la doi stăpâni, care iau cu două mâini de la creștini și nu dau nimic în schimb, dar nici după prezbiterii pocăiții, care ademenesc prozeliți cu bazaconii de genul acesta că lumea în curând va scăpa de suferință.
Mă face să cred că-s la fel de idealiști ca portocalii care promiteau lapte și miere cu sloganul - „Să trăiți bine!” Evident este o utopie, dar în care unii creduli mai și intră. Numai omul disperat poate găsi la ei o oază de liniște sufletească.
Condiția prealabilă indusă ca să trăim într-o societate bucolică fără suferință este ca toți să ne pocăim.
Spun toate acestea fiindcă Andi, personajul principal, ziarist de investigații într-o anume urbe din Moldova pe care noi o ghicim care este, ajunge, după planul lui Dumnezeu, să fie găzduit de un pocăit în apartamentul său.
Ei bine, pocăiții ăștia pe care i-am întâlnit, ar fi trebuit să schimbe posterul, să facă măcar colajul cu specific mioritic: bărbatul, femeia și elanul sunt prea din preeriile vestului sălbatic. Asta nu cade bine la sufletul omului mioritic, dar se pare că, lipsiți de imaginație, preiau mecanic ce le dă de la centrul adventist american.
Ziaristul Andi are marele noroc sau marele ghinion ca, la un chef zdravăn cu votcă, la Vera - o moldoveancă de dincolo de Prut, s-o cunoască pe Marga, o superbă fată „cu cărnița moale”, care provenea din fosta aristocrație comunistă.
Cu Marga, Andi coabitează un an și jumătate, după care fata dispare subit, lăsându-i doar un bilet de adio anume că va înțelege el mai târziu asta, fără alte explicații.
De remarcat că romanul lui Dan Lungu nu mai folosește numele, ci doar prenumele - Andi, Marga şi o să vedem de ce această lipsă a numelui, când seștie că literatura uzitează de nume și prenume ca: Vitoria Lipan, George Demetru Ladima, Ilie Moromete, Fred Vasilescu sau Manlache Pleșa. Ei bine, fata vrând să afle dacă iubitul îi este fidel îi mai făcuse o farsă similară, dar cum el băuse ceva cantități de bere, a căzut în pat și a adormit, nesimțitor la dispariția ei.
Văzând atâta nesimțire din partea lui Andi , fiindu-i frig în dulapul în care s-a ascuns, Marga a ieșit și s-a cuibărit în spatele lui. Dar de data asta a dispărut real și definitiv, fără o cauză anume, fără un motiv.
Cum să dispară așa pur și simplu, ca Elodia ? Încercările lui de a o găsi s-au lovit ca de un zid al tăcerii. Și-atunci ce face Andi? Fumează și bea bere. Acasă găsește o bucățică de smoală, pe care Marga o mesteca ca pe chewing gum și la fel, cum lui Proust (În căutarea timpului pierdut) , o madlenă(brioșa) i-a provocat un palimpsest al memorie, lui Andi, obiecte de-ale ei, găsite din întâmplare îi induc în memoria involuntară o imagine sau alta a Margăi din varii momente ale coabitării.
Că a făcut parte din aristocrația comunistă este argumentat și de faptul că Marga se mută la el cu un geamantan plin cu cosmetice, între care cea mai uzitată cosmetică este uleiul de jojoba.
Dar cum poate o fată, care provenea din aristocrația comunistă să mestece o bucățică de smoală? Ei bine, femeile pot mesteca orice - gumă de șters, un creion, un stilou , unghiile și câte altele, iar băieții învârt două bile din pâine, precum Antonio colegul lui ziarist care se joacă cu ele și-n buzunarul de la pantaloni , inducând celor din jur că ar face mai degrabă un gioco del mano, decât că ar învârti două bile din miez de pâine. Aceste apucături nu țin de educația comunistă sau democratică, ci de o anume , probabil, anxietate.
În pofida faptului că a făcut parte din aristocrația comunistă, unde regulile în privința educației sexuale instaurate de etica socialistă, dar și de părinții obtuzi și dogmatici, erau draconice (sau poate tocmai din acest motiv), Marga nu era o inocentă.
Când joaca ei se reducea doar la privitul de sus din apartament, de la fereastră, la jocul copiilor, dorințele de a relaționa cu semenii devin copleșitoare. Refularea jocului își are consecințele ei nefericite.
Ei bine, Marga, puberă fiind, închisă în turnul de fildeș al eticii comuniste, nu are decât o singură posibilitate de a se juca cu alte fete sau băieți de vârsta ei, anume tot cu un copil din aristocrație comunistă. O cunoaște pe Taina, o fată de aceeași vârstă, cu care se împrietenește și are o scurtă relație safică, chiar în perioada pubertății. Drept urmare dispariția Margăi, ar putea avea și o motivație homo-erotică. Pentru a nu-i mai întâlni la tot pasul obiecte care îi aminteau de ea, dar mai mult pentru neplata chiriei, cauză pentru care proprietarul îl invită la plimbare, Andi își îndeasă lucrurile în două geamantane și își ia tălpășița în căutarea unui alt culcuș.
Peregrinările lui Andi te duc cu gândul și la ipostază personajului picaresc de la începuturile literaturii în care eroul trece prin mai multe medii sociale – ca de pildă, în cazul lui, prin aceea a ziariștilor și a pocăiților.
În planul lui Dumnezeu, Andi era programat să ajungă cu bagajele sale în casa profesorului de matematică, pocăitul Set.
În planul lui Dumnezeu, Andi era programat să ajungă cu bagajele sale în casa profesorului de matematică, pocăitul Set.
De ce a dispărut Marga? Ei bine, ce-i găsesc personajului ca minus este această indiferență interioară stoică față de dispariția prietenei sale. Suferă dar nu se agită, nu disperă că prietena lui, iubita lui și, posibil, viitoare lui nevastă a dispărut subit, fără explicații.
Așa o fi generația tânără, mi-am zis, o generație care crede, la fel ca stocii greci că ceea ce se întâmplă unui individ nu depinde de sine. Dacă e vorba de-așa, Dan Lungu a intuit bine această lipsă de dramatism a noii generații. Tinerii nu mai dramatizează existența, nu mai suferă, nu se mai manifestă sado-masochist. La tot dramatismul funciar al generațiilor trecute, tinerii ridică din umeri, rămân indiferenți la dramele vieții lor. Andi este lipsit de patetism, deși fumează, afectat doar de prezența Margăi ca un epifenomen, declanșat de memoria involuntară, la vederea unor obiecte de-ale fugarei și nu de dispariția ei.
Eu unul nu cred în această metamorfoză stoică a psihologiei tinerei generații. E adevărat că o fată de 14 ani nu va înțelege de ce Persida din Mara se emoționează așa repede și își dă ochii peste cap și nici un băiat de 16 ani, de ce Ladima dinPatul lui Procust se sinucide pentru o semi-prostituată, dar nu cred că reacția va fi de ridicare din umeri la dispariția prietenei sau prietenului.
Din coabitarea anterioară cu alcoolica Luana care îl obișnuise și pe el cu „drogul zilnic ”, ai crede că acest indiferentism sunt sechelele alcoolismului și nu reacția unui ins normal.
Impresia pe care o lasă personajul principal este că este dominat de femeie, că trăiește infantil sub influența acestora. Luana este internată de părinți, în spitalul de psihiatrie pentru dezalcoolizare, Andi își revine ca prin farmec din alcoolism.
Motivele fugii Margăi pot fi multiple. Autorul lasă până la capăt cititorului să afle misterul.
Marga a trăit pe picior mare în comunism. A fost fiica unui aristocrat comunist, unul care făcea parte din nomenclatură. Cum s-ar putea adapta acum să trăiască într-o garsonieră mizerabilă cu un ziarist pârlit la buzunare, băutor de bere ? Sau poate a fugit spre a avea o aventură erotică.
Faptul că prima ei „trezire” a fost cu o fată… și după cum se spune că, „prima trezire” a eroticului nu se uită niciodată, o fi găsit o altă fată sau a regăsit-o pe Tatiana, fosta ei colegă. Nimic din toate acestea. Misterul se dezleagă, ca în deux ex machina, la sfârșit.
Faptul că prima ei „trezire” a fost cu o fată… și după cum se spune că, „prima trezire” a eroticului nu se uită niciodată, o fi găsit o altă fată sau a regăsit-o pe Tatiana, fosta ei colegă. Nimic din toate acestea. Misterul se dezleagă, ca în deux ex machina, la sfârșit.
Mulți vor spune că romanul Cum să uiți o femeie face parte din literatura de consum. Nici autorul nu cred că tăgăduiește acest lucru. Dan Lungu a făcut un lucru mare. Autorul călărește bine pe acest Pegas consumist.
Să nu-și închipuie cineva, nici măcar din cei rău intenționați, că literatura de consum ar fi o literatură proastă. Nu! E o literatură citită de un mare segment de populație. Cărțile lui Dan Lungu și-au câștigat cititorii, fiind traduse în zece limbi europene: franceză, germană, italiană, spaniolă , poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă și turcă. Cum să uiți o femeie - poate fi numit un roman happening - cules direct din contactul cu publicul, happening-ul fiind o mișcare artistică care ia amploare și are drept caracteristică realitatea accidentalului, spontaneitatea comportamentului personajelor și descrierea banalității cotidiene. Dacă este așa, Dan Lungu a încălecat bine pe acest bidiviu nărăvaș, numit literatură de consum.
Să nu-și închipuie cineva, nici măcar din cei rău intenționați, că literatura de consum ar fi o literatură proastă. Nu! E o literatură citită de un mare segment de populație. Cărțile lui Dan Lungu și-au câștigat cititorii, fiind traduse în zece limbi europene: franceză, germană, italiană, spaniolă , poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă și turcă. Cum să uiți o femeie - poate fi numit un roman happening - cules direct din contactul cu publicul, happening-ul fiind o mișcare artistică care ia amploare și are drept caracteristică realitatea accidentalului, spontaneitatea comportamentului personajelor și descrierea banalității cotidiene. Dacă este așa, Dan Lungu a încălecat bine pe acest bidiviu nărăvaș, numit literatură de consum.
Chiar dacă trădează literatura mare, literatura de consum se vinde bine. Chiar dacă refuză metafora, chiar dacă este antipoetică, literatura de consum este citită.
Scris în formula romanului auctorial, autorul se suprapune personajului principal, când intervenind el în narare când lăsându-l pe Andi să-și depene povestea
Scriitorul literaturii de consum renunță la latura conotativă și se axează pe cea denotativă - pe scrierea directă, precisă , decodată. Autorul renunță la nume și numește personajele doar cu prenumele, adeseori, doar diminutive Andi, Marga, Bodo, Antonio, etc.
În societatea de consum a scrie literatură, înseamnă a vinde. Asta e regula de aur. Cartea , la fel ca albina, trebuie să producă.
Spectacolul societății de consum este eroticul, trupul gol, violența, drogul, beția, exoticul și ca atare subiectele sunt reasamblate și remixate. Cine scrie o literatură de muzeu acolo ajunge; cine scrie o literatură de expoziție - vinde. Consumatorul de literatură este un hedonist. În această nouă ofensivă literară de captare a cititorilor (nouă pentru noi românii), Editura Polirom a apucat taurul de coarne, axându-se pe literatura underground de consum.
Criticii preconizează o industrie literară viitoare în spațiul mioritic, la fel de explozivă și înfloritoare, ca și cea muzicală. Dan Lungu e pe cal, calul e pe val, Dan Lungu cântă la caval, Dan Lungu cântă la cavalul care pune în mișcare valul industriei literaturii românești. Căci literatura, fără îndoială, a devenit o industrie a spiritului. Cine vrea să se înscrie în noua paradigmă literară?
Criticii preconizează o industrie literară viitoare în spațiul mioritic, la fel de explozivă și înfloritoare, ca și cea muzicală. Dan Lungu e pe cal, calul e pe val, Dan Lungu cântă la caval, Dan Lungu cântă la cavalul care pune în mișcare valul industriei literaturii românești. Căci literatura, fără îndoială, a devenit o industrie a spiritului. Cine vrea să se înscrie în noua paradigmă literară?
Vasile Anton Ieșeanu, 7 februarie 2013, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu