Faceți căutări pe acest blog

marți, 23 aprilie 2013

Să mori din dragoste… Video Angela Similea - Să mori din dragoste rănită




  Notă:   Azi 22 aprilie 2013 se împlinesc  129 de ani de la  nașterea  unui scriitor de excepție.  Camil Petrescu,  născut la 22 aprilie  1894, poate figura  între primii zece mari  prozatori români.                        


Moto:„Aici  petrecem admirabil… Ziua, într-o familie unde e mult tineret…Dansăm, jucăm tot felul de gajuri. Seara ne plimbăm  prin grădina publică  și mergem des la cinematograf…  Dar  eu…eu, Emy…unde sunt în toate astea?”  -  Camil Petrescu  
    
„Francezii  sunt  foarte sensibili  la   phénomène de l'amour, pe omul mioritic  mai puţin de iubire cât la  fenomenul  credinței  în iubire  - forma mistică  a iubirii. Prin deceniul șapte al   paranoicului secol al XX-lea  povestea de iubire a unei   profesoare  de 33 de ani   şi a unui  elev de 16 ani  care s-a sfârşit tragic a  provocat o isterie  națională, în Franța, prin sinuciderea celor doi.  Mourir d`aimer a inspirat cărţi, cântece şi filme.                                                
La noi  cântecul  Angelei Similea  - Să mori din dragoste rănită, pare  o  replică românească  a franțuzescului Mourir d`aimer.                                           
       Și totuși se  mai  moare din dragoste  și pe plaiurile mioritice , căci, așa cum spunea Beethoven, tânăr îndrăgostit,   
fără de ea  nu pot trăi…, nu pot trăi defel. Iluzia iubirii este adesea mai   puternică decât rațiunea de a  trăi.
Pe Ladima  îl conduce la sinucidere drama de a fi  fost  orbit de iubirea obsesivă pentru o  femeie josnică, cum era Emilia. Dar  eu…eu, Emy…unde sunt în toate astea? Omul nu se mai regăsea în lumea  iubitei sale, care ar  fi trebuit  să fie și lumea lui.  Abia înaintea morții,  Ladima   realizează că adevărata femeie care merita  toată dragostea lui era doamna T.,   o   femeie  pentru care   te-ai putea sinucide,  dar care nu l-ar fi împins la sinucidere,  cum nu l-a împins nici pe Fred Vasilescu, nici pe D., mai ales pe D. căruia  cu  tot  dezgustul pe care-l resimțea văzându-l  că  o iubește cu o dragoste  de câine bătut încă  din adolescență, îi acceptă iubirea.  Spre deosebire de   lumea subumană  în care trăia, doamna  T.   emană o empatie  mai mult decât umană.
  Fiind vecini,  D. a făcut  o obsesie  pentru ea încă din copilărie, era sensul vieții lui, chiar i-a transmis când s-a măritat cu inginerul sosit din Germania, că se va sinucide,  dar nu a  făcut-o. Nu a făcut-o  fiindcă acest  inadaptabil social  nu avea forța  nici să trăiască, nici să moară, ci doar să viețuiască  ca o moluscă.                                                                                   Reîntâlnirea, pe când acesta era deja bărbat,  dar   un  iremediabil ratat - femeile  îl evitau,  a făcut-o să i se  dăruiască într-un moment  rătăcire și când   dezmeticită văzuse că omul acesta […] lua contururi de moluscă uriaşă, l-a alungat.  D.  îi declară că ceea ce a iubit la ea este nesfârșita ei bunătate.  O femeie cu o etică    umană dusă  până la sacrificiu de sine ca doamna T. nu poate face  un bărbat să se sinucidă, dar  una ca Emilia la care totul se reduce la   o bucată de carne pe care o dai pe bani, da, poate face  un bărbat idealist  și sincer   îndrăgostit să se sinucidă.
Dar  dacă doamna T.  i-a   dat   trupul  din milă lui D, nu l-a lăsat s-o sărute pe gură, ca și cum  D., sărutând-o pe gură, i-ar fi  întinat  sufletul,  dar sufletul  ei, gura ei  era  dăruită unui singur  bărbat  -  Fred Vasilescu. Asemenea doamnei  T și Fred refuză sărutul Emilie pe gură.                                                
Unei asemenea  femei îi repugnă să  intervină pentru actrița Lucile, la D.  spre a scrie la gazetă  despre ea,  tocmai fiindcă  gestul ei de simpatie  în public să nu fie interpretat de acesta ca un gest interesat și nu  unul pur și simplu gratuit. 
  Doamna T. face parte din acele  femei care  nu dăruie  un surâs  pentru ceva, care nu face comerț cu  trupul, cu atât  mai puțin  cu sentimentele. Ei bine, se vor întreba   multe reprezentate ale sexului frumos, ce?,   iubirea  unei femei poate fi cumpărată? O spun  tare, da, iubirea  poate fi cumpărată. Erotismul feminin  este difuz  și  femeia este atrasă   prin excelență de partea materială  a existenței și de realitatea penisului, nu de imaginarul formei feminine ca  în cazul  bărbatului.                                                             
Doamna T. este  prezentată de autor   ca  una din  exemplarele rasate ale speciei umane, una din acele   femei care exercită asupra bărbaților o atracție fatală, dar ea nu  transformă  acest  dar al  naturii feminine cu care   a fost înzestrată într-o capcană  pentru  masculi, ca  irezistibila  Scarlett O'Hara din  celebrul roman american  Pe aripile vântului, ci se comportă  ca o distinsă doamnă,  fără a epata,  conștientă de înalta ei ținută,  fizică, intelectuală  și mai ales  morală.
Pentru a nu  plana asupra sa,   după  moarte,  batjocura  de a fi iubit o femeie  josnică, Ladima   îi cere Emiliei scrisorile înapoi (aceasta, la îndemnul mercantilei  Valeria, îl refuză). Ladima își ia totuși măsuri, spre a abate atenția hienelor  din presa  de scandal, și-i scrie  d-nei T.  ultima scrisoare de dragoste. De ce doamnei T.   care nu era iubita lui? Tocmai spre a-și  păstra, după moarte  Idealitatea sa.                                                                                      Era el însușii uimit,   îi povestește Cibănoiu  lui Fred Vasilescu, că a putut să iubească  o asemenea femeie, [pe Emilia] îmi  spunea chiar el că i-ar fi rușine dacă ar afla  și altcineva, afară de noi, prietenii.  Ce  mobil  inconștient și ascuns a   determinat la Ladima să fie atât  de orbit de această Emilie  farmazoană? Noua generație de psihanaliști,  în speță Brenda Schaeffer ,în Dragoste și dependență  zice  că iubirea adictivă   cumulează trei  elemente – perseverarea într-un anumit tip de comportament  în pofida consecințelor  fizice și psihice adverse; obsesia sau preocuparea pentru ființa iubită   și  un sentiment de pierdere a controlului.                                           Toate acestea țin de anxietate persoanei în cauză, în cazul lui Ladima de anxietatea  singurătății la o vârstă aproape critică. Singur,  exclus   din societate ca  un  ins  periculos,ciudat, Ladima se agață de idealitatea iubirii.                            
 Cum  ar putea fi  perceput   un om  idealist într-o societate al lui  Procust, în care Nae Gheorghidiu e acel Procust, după care  societatea   s-a  (auto)mutilat ajustată după același măsuri – a  minciunii, hoției și  înșelăciunii  - o societate în care  oamenii își fură singuri  căciula. Un ciudat, un  haloimăs, spune despre  Ladima, Emilia.                                                                              
Într-o asemenea societate un individ din tipologia  lui, care nu se poate adapta, nu se poate  alinia, nu se poate automutila, este eliminat. Așa s-au petrecut  lucrurile   și cu Eminescu, fiind eliminat cu ajutorul celui care ar fi trebuit să fie ocrotitorul său -  Titu Maiorescu.                                                        
          Emilia, care  se integrase  atât  de bine patului  lui Procust cum să-l poată iubi pe acest  nebun care și-a dat demisia  de la gazetă  unde câștiga 2000 de lei?  În această lume atât   de murdară, atât de mizerabilă,  ce se bălăcește   într-o adevărată mocirlă socială, Ladima  caută  puritatea în iubirea unei femei. 
Emy vreau să stau  puțin lângă tine… Câteva cuvinte ale tale ar fi  ca un balsam.                              
Dar nu, Emilia  nu-i acordă nici acest  minim balsam, ea ține neapărat să meargă  la balul ziariștilor doar pentru că alea din teatru se pregăteau toate  și el, Ladima   nu mai reușea să găsească un bilet  de favoare   pentru ea. Dă-mi mie seara asta,  se roagă Ladima.   Ea însă refuză,  îi refuză acea seară  și  la insistențele ei merge  la bal cu un costum de  împrumut.                                       
Acolo se vede pus în  ipostaza unui Don Quijote. Asta și este  în realitate Ladima, un om al timpurilor moderne ce se luptă cu o societate a morilor de vânt și o iubește pe Dulcineea lui  -  o Emy  mai  mizerabilă decât țăranca aceea Dulcineea. Dar orice îndrăgostit vede  în femeia iubită  și aici Cervantes a fost genial, nu o femeie  oarecare ci o zeiță. Starea de îndrăgostire are  menirea de a hiperboliza persoana iubită , de a o metamorfoza  într-o zeitate, iubirea devine credință mistică.                                                                                                                  
Ladima  adună cu greu o mie de lei,  pe care îi   lasă la vedere, spre a nu se spune că  s-a sinucis din cauza sărăciei. Scrisorile lui, în cele din urmă, ajung  în mâinile  lui  Fred Vasilescu, care le sustrage de la  Emilia, spre a feri memoria prietenului său de tentația Emiliei de a le vinde presei  de scandal.         
Investigațiile lui Fred Vasilescu, dezvăluie  și alte motivații ale cauzei sinuciderii lui  Ladima.  Bun  cunoscător al filozofiei existențialiste, care, în perioada interbelică începuse să domine   în Europa, Camil Petrescu găsește ca motiv  determinant dogmatica  filozofie a prietenului  lui Ladima,  <<mizerabilul    Bulgăran>> cum îl numeşte Cibănoiu. Cinismul acestuia a fost bobârnacul care l-a împins în neant.                                                                                      
 Aflat,  după  infama și brutala  respingere a Emiliei,  într-o  stare de depresie severă, considerându-se  un părăsit și înșelat de toată lumea, când spunea toată lumea, Ladima se gândea la Emilia, căci toată lumea  îndrăgostitului se   identifică cu persoana iubită, dar înșelat fiind tocmai de toată  lumea lui,  spune el   - gândul morții  mă ține ca într-un clește zi și noapte.    El  mai caută  la prieteni săi   -  Penciulescu, Cibănoiu, Bulgăran,  o  ultimă speranță, se agață ca înecatul la mal de un pai pentru a supraviețui, dar…                                                               
 Dar în timp  ce Cibănoiu îl îndrumă  spre religia ortodoxă, motivându-i, astfel, dorința de a trăi, Penciulescu, cinic și  lipsit de sensibilitate și respect, grosolan și grobian, îi spune  brutal „Ai  fost un dobitoc  în această viață scurtă, iubind o femeie de stradă…”  
 Prins  în  marea  dilema  în  a alege între  teozofia   prietenului său  Cibănoiu  și teoriile existențialiste ale lui  Bulgăran, care-i argumentau inexistența lui Dumnezeu, Ladima   realizează,  sub verva  batjocoritoare al lui Penciulescu  că  în absența  Tatălui, în fața  acestui Univers  nemilos și rece,  totul e zădărnicie.                                                                            Acum nimic nu-l mai poate opri de la fatalul gest. Doar iubirea femeii de care era îndrăgostit, dar …     Nicolae, i se destăinuie  el lui  Cibănoiu, dacă  m-ar fi iubit Emy, viața asta n-ar fi fost zadarnică. Cu iluzia iubirii   spulberată         Ladima își  face bilanțul vieții: Am trăit  patruzeci de ani,  inutil.                                                      
    Dragosteaiubirea dintre bărbat și femeieadevărata iubire,acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul”(Corinteni 13.7).                                                  
 Dar când iubire nu e, nimic nu e, spune Marin Preda, în celebrul lui roman  Cel mai iubit dintre   pământeni.  Când Eros moare, Tanathos vine ca un zeu mântuitor  - (Vasile Anton – Cum să scriu un eseu…  în  eseulFilosofia luptei dintre Eros şi Thanatos!            
 De multe ori bărbații de vârsta a treia se îndrăgostesc  de câte-o fetișcană și deși sunt probabil mai mult sau    mai  puțin conștienți de  limitele biologice ale unei asemenea iubiri, ei se  aruncă și se iluzionează  într-o asemenea  imposibilă iubire. Dorința erotică satisfăcută   le induce sentimentul de revenire la viață, de regăsire a paradisului pierdut, de scurtă fericire, deși  partenera tânără  nu poate  iubi mai mult decât banii lor. Eros le reînvie  din nou  bărbăția gata să apună și-l alungă pe Tanathos. Ca o ultimă zvâcnire a viețuirii această iubire  imposibilă,  îi dă iluzia trăirii, îl face să  uite de povara existenței.                       
 Dacă pe Ladima am aflat ce l-a determinat  să se sinucidă, să vedem  ce l-a determinat pe Fred Vasilescu?! Ce îl determină pe Fred Vasilescu să recurgă la același gest cu a prietenului  său, o sinucidere  mascată într-un  accident aviatic.      
Există  o legătură dincolo de  noi și dincolo  de capacitatea noastră de înțelegere,  între  fenomene  ciudate  și tulburătoare din existența noastră, pe care eu l-am   numit, în cartea mea  - Cum să scriu un eseu…  -    joc cuanticCăci, în cazul lui Ladima  această  obsesivă  orbire de a face  pasiune absolută  pentru o femeie  de care  oricine se poate înfrupta,  este  ceea ce grecii numeau comiterea hybrisului, căci hybrisul  îl comite nu doar cel orbit de furie ca Aiax Telamonianul, ci  și acela care-i orbit de iubire ca  Oedip, respectiv Ladima sau Ștefan Gheorghidiu, eroul din Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război. 
 Acest   joc cuantic are   efect de bumerang, face ca răul să se îndrepte spre persoana iubită (crima  pasională) sau spre sine (sinuciderea).                                 
 Chiar dacă suntem moralmente buni  și idealiști,  cum este Ladima, comitem   hybrisul.   Hybrisul  în cazul lui Ladima este   nebunia   lui  de a o iubi pe  Emilia în ciuda  evidențelor.   A se complace în  acest masochism la care se supune, insistând cu dragostea lui pură  pentru o femeie la care dragostea se reduce  la sex… pe bani, conduce inerent la comiterea  hybrisului.                        
 Chiar în cazul căsătoriei, neapărat  cu unul bogat, Emilia  vizează același sex pe bani. Pentru ea iubirea pură nu are nicio o valoare. La fel cum pentru   Ela  moștenirea  lui Ștefan Gheorghidiu ( Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război) , trezise  porniri care dormitau lent din strămoși în ea.                        
 Din acest motiv Ela, personajul din Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război, nu e cu  mult   diferită de Emilia, cu excepția faptului că  poate e mai rafinată decât închipuita actriță.                                                                  
 Ca și în cazul lui Ladima, Ștefan Gheorghidiu în relația cu soția sa, Ela,  se iluzionează  că este iubit, că-i este fidelă, dar  observarea gesturilor, vorbelor , reacțiilor în relațiile cu ceilalți și  îndeosebi cu  avocatul  G., îl   aruncă  în chinul  geloziei.                                                                                                     Ladima trăiește  acest masochism al torturii  sufletești  între speranța de a găsi  un dram de iubire la Emilia  și realitatea atât de sadică pe care  Emilia o masca mai mult sau mai puțin abil  și  iluzia iubirii  cu care  îl amăgea. Ștefan Gheorghidiu o iubește total pe Ela. Cu cât iubirea lui pentru soția sa  este mai copleșitoare, cu   atât Ela este mai ușuratică.                                                   Nu există  egalitate între sexe.  
 Egalitatea într-o relație  interumană     nu poate fi operantă  nici chiar în cazul  homosexualilor sau lesbienilor  a căror  relație erotică  ar fi una ideală egalității. Într-o relație   heterosexuală există  un dominator ( de regulă bărbatul)  și  un dominat (de regulă femeia) sau un lider conștient sau inconștient  recunoscut. Acolo unde nu există  o recunoaștere tacită  a liderului  se declanșează   războiul  sexelor.
 Aceste  personaje-bărbați neiubiți,   care se sinucid din dragoste, par a fi țapii  ispășitori pentru tot sexul bărbătesc poligam. E ca în  cazul vânătorii fără discernământ a elefanților  sau a altor animale – cineva  din ființele umane   plătește, chiar dacă  nu-i tocmai vânătorul sadic.          
 Există mereu un țap ispășitor  sau un martir, pentru  echilibru, căci dincolo de noi sau poate în noi, în inconștientul nostru se află această justiție  imanentă.                                           Lumea în care   sigur Ștefan  Gheorghidiu devine victimă  e aceeași  lume aranjată după același pat al tâlharului Procust. Ștefan  Gheorghidiu este ca și George  Demetru Ladima  un  idealist – pasionat de frumos și adevăr  la care iubirea e unică și e  drept de viață și de moarte, nu poate  accepta infidelitatea, nu se poate adapta  unei societăți corupte,  lipsită de cele mai elementare principii morale.                                                                                                 
Mai frust și mai puțin psihanalitic, scriitorul italian Alberto Moravia a scris o carte de nuvele, intitulată  Cum să  trăiești cu o soție necredincioasă. Chiar, cum poate un bărbat să  trăiască cu o soție  infidelă? Acum, femeia aflată pe picior de egalitate economică  cu bărbatul  nu mai acceptă   infidelitățile acestuia, iar căsătoriile de probă inițiate de femei  și acceptate de bărbați  ca un mijloc de-al face  fidel  pe masculul poligam  conduce  la drame și   tragedii mai   mari,   mai cu seamă  pentru progenituri - victime sigure ale inconștienței părinților biologici, cei mai mulți cu nevroze severe de copii abandonați.
Tot  grecii -   în speță Socrate este acela  care  vine cu ideea  salvatoare -   renunțarea   la  extremismele existențiale  și adoptarea căii de mijloc – virtutea extremă  sau   hedonismul extrem -  demonstrat de școala cinică, respectiv de școala   cirenaică (hedonică) conduc  inerent la anularea  existenței. În   existența   neromanțată a oamenilor comuni  relația  imorală a unuia din cei doi soți  conduce inerent  fie la crimă pasională, fie la suicid  din dragoste.                       
 Totuși  existențele noastre nu pot oscila între  moral și imoral. Nu asta  este calea de mijloc. Pentru a nu deveni  frunze în bătaia vântului  și lesne victime, omul  trebuie să-și afle singur sensul vieții, adică să știe clar și precis ce are de făcut  în viață,  dacă trăiește doar pentru a trăi sau trăiește pentru ceva  anume - un ideal.                                                                                          
Bătaia din aripi a fluturelui  din Brazilia  care poate declanșa o tornadă în Texas (Lorenz)  confirmă ideea că nu suntem izolați în acest Univers, ci într-o continuă conexiune. Nu știm ce se petrece la nivel cuantic cu gândurile, obsesiile, gesturile și comportamentele   noastre. Ele  sunt însoțite de anumite forme de energie   purtătoare de informație ce conștient ne scapă, dar pe care inconștientul le monitorizează în permanență. (Vasile Anton – Cum să scriu un eseu… )                                                                                                                  
Nu știm dacă autorul   Patului lui Procust s-a   bazat de fapte reale  și nu fictive. Prin toate mijloacele și procedeele asta vrea să ne sugereze autorul,  deși  Camil Petrescu, spre a preveni  probabil orice  atac critic,  susţine  că tot romanul acesta e ficțiune pură.[…] Acest <<dosar de existenţe>>, se înţelege de la sine, este  închipuit  şi numai unele necesităţi de convenţional pe care le impune tiparul ne-au făcut să-i dăm  o formă care poate să înșele.                                                                                     
 Modul  cum este   alcătuit  romanul  - o construcție romanescă  originală care sparge  tiparul  clasic al construcției epice cu desfășurarea   pe trei planuri ingenios asamblate – confesiunile d-nei T.  la imboldul  autorului de a scrie, rememorările  scrise ale lui Fred Vasilescu la insistențele romancierului, în care sunt   incluse scrisorile lui Ladima și mărturisirile Emiliei (romancierul  modificând, după cum mărturisește  abia ici-acolo) , iar în al treilea  plan, intervențiile și comentariile  romancierului, fac din Patul lui Procust,nu o ficțiune pură, ci o realitate   mioritică (im)pură.                                                                               Sinuciderea celor doi îmi  aduce  în minte  o sinucidere reală,  a doi  prieteni scriitori, amintită  de  Jean-Claude Carrière  în dialogul său cu Umberto Eco am o cartea scriitorului suprarealist René Crevel care a aparținut  lui Jacques  Rigaut, cu o dedicație  pentru acesta din partea autorului. Or,  amândoi, Clevel și Rigaut, s-au sinucis. Această carte, și doar ea, creează  pentru mine  un soi de legătură secretă, fantomatică și sângeroasă, între doi oameni pe care moartea îi apropie în chip misterios.”(Jean Claude Carrière , Umberto Eco – Nu sperați că veți scăpa de cărți, p.89).          
 Există  o legătură cuantică sau o influențare  reciprocă la nivelul inconștientului? Dorul de infinit spune  sociologul francez Ėmile  Durkheim, imposibil pentru  ființa  umană spunem noi, duce inerent la suicid, căci  moartea, afirma  Lamartine,  pare o dispariție  voluptoasă în infinit.                          
 Când  dorințele și iluziile vieții (echivalente  lui Eros) au dispărut,  Tanathos  se instalează triumfător. Adevărata cauză a sinuciderii estealarmanta mizerie morală a  societății. (Ėmile  Durkheim – Despre sinucidere, pp.221-228),la care indivizii morali de tipul lui Ladima nu se pot adapta și ideea de zădărnicie a vieții  pune stăpânire  pe ei. În cazul  lui Fred Vasilescu inadaptabilitatea  este amplificată  și  dedorul de infinit (a se  avea în vedere zborurile cu avionul  și imposibilitatea doborârii recordurilor). 
Doamna T.  este  singura femeie-personaj care se opune și  rezistă   presiunilor  aceste lumi   perfide  și josnice a patului lui  Procust;  nu se lasă  ajustată  la dimensiunile patului  chiar cu   prețul sărăcirii extreme. De altfel femeile au    un nivel  de supraviețuire   superior bărbaților.                          
 Doamna T.  are forța de a supraviețui moral într-o societate  profund imorală. Căci, o societate   fie   și democratică dacă  te obligă  să nu spui adevărul sau al  cărui conducător te obligă să  spuidoar adevărul   portocaliu  sau  adevărul cămășilor portocalii sau  albe, ori, în cazul dictaturilor doar adevărul  cămășilor verzi sau  a cravatelor  roșii  este evident că  acea societate nu poate fi decât a Patului  lui Procust.                                                                              
 Doamna  T., incapabilă de a suferi răul sau falsul,  preferă  să trăiască  umilința de a  fi dată afară din postul de dactilografă  de la fabrica  al lui Nae Gheorghidiu  decât să devină metresa acestui   nebun cinic. Mi se scâlciaseră pantofii  și-mi ardeau ciorapii de-atâta purtat, nu puteam să mă spăl în fiecare zi ca lumea ca să nu deranjez prea mult prietena care mă găzduise.  Devenisem acră de dezgust trezit, de umilințe înghițite și neajunsuri.[…]Femeia aceasta, scrie   Fred în  dosarul său, nu putea suporta fizic  nicio urâțenie. Asta  mă făcea să nu mi-o închipui niciodată vânzându-se, de pildă, chiar în clipele de greutăți  materiale, vreunui bătrân flasc, cu carnea învinețită, roasă de eczeme. Oribil!                                                                                                                                 
  Mare lucru la o femeie să aibă această credință. Am văzut femei cu această tărie de caracter, care au refuzat compromisul, au refuzat prăjitura mică oferită  de vreun  grangur  pentru plata în natură practicată  de multe  semene de-ale d-nei T. Căci norocul - acest admirabil joc  cuantic al binelui care învinge răul, i-a  surâs și doamna T., devenită independentă economic, a fost scutită  de  umilințe  și avansurile sexuale ale  lui  Nae Gheorghidiu.  
De ce se sinucide Fred Vasilescu? Sinuciderea lui, mascată   într-un accident aviatic, rămâne o  enigmă, cum o enigmă rămâne  și refuzul de  a da curs  iubirii sale pentru   doamna T.   Am putea crede că  sinuciderea a fost determinată de confesarea în scris  impusă de insistențele  scriitorului, confesare care așa cum  ne   mărturisește Fred   scrisul l-a determinat să gândească.                
 Însăși  scriitorul  lasă cititorului  posibilitatea  interpretărilor multiple  și a dezlegării enigmei.    Înmânându-i caietele  lui Fred doamnei T. lasă deschisă  orice ipoteză.  Cred că  nici n-a închis bine ușa  și s-a năpustit asupra textului. Pe potecile  lunecoase ale amănuntelor  și ale interpretărilor  va găsi reazem și o mai adâncă  dezlegare?  Nu, căci  ultima   frază nu lasă nici un dubiu asupra  dezlegării tainei acestui personaj. Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, așa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului.  Ce  anume l-a determinat  pe Fred  să  recurgă la accidentul suicidar rămâne o enigmă.       

Vasile  Anton Ieșeanu,  22 aprilie  2013, Iași    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu