Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 19 noiembrie 2014

În Jurnalul Bucureștiului - Poetul, liberalul, baba comunistă și fiara extremistă

Poetul, liberalul,  baba comunistă  și fiara extremistă ( parte întâi)

Nu citiți! Cititul  dăunează   grav ignoranței!   

(fragment)
Baba comunistă  n-a trăit în  epoca   comunistă.   
            Unul dintre   scriitorii  români  contemporani,   „maestru”  al literaturii de  consum este Dan Lungu. Ajuns mare  vedetă literară,  nu prin  „competența estetică”, ci prin  relația   de cumătrie  cu  liberalul, Dan Lungu  a   beneficiat , cum el însuși spune în   moto,   nemeritat,    de  „multe  recenzii și premii.”                                                                                                                          La  această   industrie  a literaturii de consum   s-a   angajat  încă   de la  prima lui  carte de    proză scurtă  Chintă la flegmă. Când  scriitori mediocri   se agață  de pulpana   politicienilor spre a se   legitima ca autori, opera lor e  maculatură, nu literatură.                                                  Oportunismul e   fără îndoială  sportul național cel mai  agreat de   mulți  mioritici  mediocri, fie ei politicieni,  intelectuali,  oameni de artă  sau   din alte varii domenii.  Orgoliile     mediocrilor, în speță  a  oportuniștilor, sunt  inerent mai mari decât  a omului creator  conștient de limitele sale. Cel mai adesea,  orgoliul creatorului  mediocru  crește în proporție  geometrică, în vreme ce competența sa literară rămâne nulă.                                                                                   Între   Dan Lungu   și Paulo  Coehlo există   multe asemănări  fizice.  Dan Lungu    e    brunet ca  și Paulo, are ochi negri,  poartă mustață  și barbă á la  Coehlo, probabil în încercarea de a-l imita fizic  pe autorul  brazilian , (deși Coehlo purta  barbă din motive mistice – imitându-i  pe  cei din secta  sikha, întemeiată în  SUA în 1966, având la bază Scrierile vedice), și evident, are un început de chelie la fel ca romancierul  brazilian. Cel mai adesea  poartă  haine negre ca și  Coehlo. Deși  îl imită  fizic,  Dan Lungu  este  departe de a imita  și  sclipirile metafizice  ale  brazilianului. Nu știu dacă  Paulo Coehlo e  negru  și în cerul gurii, dar  Dan Lungu  se poate spune sigur.                                                                                                                                    Coehlo, spre deosebire de  Dan Lungu,  este  un  scriitor sensibil; el   s-a adresat îndeosebi  sufletului feminin, predispunând  sexul frumos,    prin  exaltarea  neoromantică   și   aventura  mistică, care  place  mult femeilor, la   reverie și visare.                                       Femeile   sunt  etern receptive la   iubire. Sufletul lor este   mereu  în căutarea  unui mag, a unui  sfânt  sau chiar al lui Dumnezeu, pe care să-l servească.  Din aceste motive,  cel  mai numeros public  cititor  al   romanelor  brazilianului au  fost femeile  și bărbații  cu  dominanta psihomentală  feminină.                                                                                                                         Din   multe romane ale  literaturii de consum, îți rămâne  în minte ceva  -  o frază  memorabilă,   o  cugetare, o viziune, dar din  maculatura lui Dan Lungu  nimic, absolut nimic, exact cum nimic nu-ți rămâne din tabloide.                                                                                                           Ba,în tabloide mai găsești  o   vorbă  de duh,  dar în romanele    lui Dan Lungu – Sunt o babă comunistă, Cum să uiți  o femeie  -  nu afli absolut nimic   interesant, nici  măcar o boabă literară care să te înfioreze sau să-ți strepezească dinții.                                                              Am căutat   romanul  lui Dan Lungu – Sunt o babă  comunistă,       în   volumul critic al   lui Alex Ștefănescu  -   Cum te poți rata  ca scriitor  - câteva  metode sigure  și 25o de cărți proaste, dar n-am aflat-o. M-am gândit că poate   criticul   nu  l-a trecut   la   romanele  proaste comentate   în carte.  Și iată, îmi zic  în gând că  poate m-am hazardat  eu un   amator  în ale   scrisului  să  emit, neavizat,   opinii atât de negative despre romanul lui  Dan Lungu.  Îmi fac  mea culpa, mea maxima culpa.                                                                                                                  Dar citesc  prima frază  din  volumul critic  al lui Alex Ștefănescu  și   mă liniștesc.  „În ultimii  ani am citit mai mult de o  mie  de cărți proaste.”  Înseamnă  că  romanul lui Dan Lungu face parte din cele o  mei, dar care nu  a  mai meritat  a  fi  cuprins în  volumul critic,  și face parte  din cele 750  cele  mai  placide, care nu au mai fost  amintite Alex Ștefănescu. Opinia  specialistului, adică a criticului profesionist avea să-mi confirme  afirmația mea că   baba comunistă e o  maculatură.  Ruşii l-au dat pe Soljeniţîn, cehii pe Kundera, albanezii pe Kadare, dar noi nu avem o carte în care să fie înregistrată această experienţă tragică , declara Alex Ștefănescu,  în interviul acordat   Observatorului militar, 23 mai 2012. Noi avem doar aluzii, tratări indirecte…              Vasile Anton Ieşeanu, 19  noiembrie 2014, Iaşi